„Camera albastră” – lunga noapte dintre dragoste şi sex

Toamna s- a instalat confortabil în oraşul nostru, aşa că nu ne rămâne altceva de făcut decât să ne modificăm modul în care ne petrecem timpul liber.

Teatrul „Maria Filotti” ne-a aruncat mănuşa sâmbătă seara, 30 august 2013, readucând în atenţia brăilenilor valoarea şi potenţialul său, care, din păcate, au fost neglijate în ultimii ani. Noul director, regizorul şi criticul de teatru Lucian Sabados, a lansat o invitaţie prietenilor teatrului la vizionarea spectacolului „Camera albastră (10 nopţi de singurătate)”. Surpriza a fost considerabilă dat fiind faptul că am revăzut pe scenă aproape toată trupa, după ce stagiunea precedentă mulţi dintre actori abia au putut fi zăriţi prin teatru.

Noul proiect, „Camera albastră (10 nopţi de singurătate)”, adaptare după piesa „The Blue Room” de David Hare, abordează o tematică delicată a existenţei umane: cea erotică. Putem vorbi aici atât despre aspectele actului sexual în sine, cât şi despre substanţialitatea mesajului ascuns dincolo de acestea. Firul poveştii urmează o traiectorie circulară, punând astfel accent pe conexiunile nebănuite dintre oameni. File din biografia a zece personaje sunt reprezentate într-o cameră „transparentă”, sub privirile celor care şi-au spus deja povestea.

Regizorul Chris Nedeea, aflându-se pentru a doua oară în colaborare cu Tearul „Maria Filotti”, spectacolul său liminar fiind „Cum am învăţat să conduc”, alege fragmente interesante din viaţa unor persoane atât de diferite, din perspectivă morală şi socială. Ne întâlnim cu mărturisirile unei prostituate novice în domeniu (Narcisa Novac), cu cele ale unui Don Juan arogant, conducător al unei limuzine care nici măcar nu-i aparţine (Valentin Terente), cu pretenţiile unei menajere franţuzoaice (Ramona Gângă), care, însă, cedează în faţa unei sume modice avansurilor unui puşti, cu adolescentul plin de sine, obsedat de sex şi de a atinge performanţe în pat, fără să fie capabil de acest lucru decât cu ajutorul amantei sale mult mai în vârstă (Adrian Ştefan), cu refularea unei soţii neglijate care caută fiorii dragostei în aşternuturile unui băieţandru neiniţiat (Elena Andron), cu aspiraţiile politicianului care are impresia că menţine pe linia de plutire o ţară de nimic, focusându-se numai pe acest lucru şi deloc asupra soţiei (Alin Florea), cu dualitatea din mintea unei tinere de 17 ani care alege să se drogheze în schimbul unui dram de curaj pentru a se culca cu un bărbat însurat, dar considerându-se în măsură să ofere lecţii de moralitate surorilor sale (Corina Borş), cu fantezia neînţeleasă a unui dramaturg dornic să caute, să afle, să descopere, să îşi găsească o muză (Liviu Pintileasa), cu firea cameleonică a unei actriţe adorate de toţi bărbaţii (Andreea Vasile), dar şi cu nuanţele filozofice şi misterioase ale încercării unui bărbat de a cunoaşte dragostea adevărată urmărind cursul firesc al apropierii dintre două persoane (Emilian Oprea).

Ideea piesei atinge puncte de o emoţionalitate moderată, însă fără să menţină în permanenţă nivelul acesta de intensitate. Probabil se datorează viziunii regizorale care a accentuat cam tare unele scene sexuale. Ceea ce captivează publicul este îmbinarea textului cu elemente de coregrafie, semnată de Andreea Gavriliu şi cu cele muzicale, fiecare actor având un scurt „performance” la sfârşitul unui tablou. Acestor pete de culoare conferind vivacitate piesei li se adaugă light-design-ul realizat de Lucian Moga, ce învăluie scena în mister şi obscuritate. Culoarea albastră aleasă de regizor răspândeşte întocmai sentimentul solitudinii, al atmosferei reci în care cei doi parteneri doar par să empatizeze.

Costumele aparţinând Irinei Moscu nu se evidenţiază în mod deosebit, ele fiind preluate din tiparul cotidianului. Însă ceea ce este de apreciat este faptul că acestea au „îmbrăcat” perfect personalitatea personajelor, fuzionând cu ceea ce transmite povestea fiecăruia.

Sfârşitul piesei nu aduce „boom-ul” pe care l-aş aştepta, dar lasă senzaţia că destinul poate continua indubitabil după eşecuri sau iubiri neîmplinite. Doar că nimeni nu mai are puterea să creadă şi să continue căutarea.

Noua stagiune ne oferă un spectacol ambiţios şi promiţător. „Camera albastră (10 nopţi de singurătate)” surprinde o realitate tristă în care oamenii se complac fără îndoială. Adunăm în sertarul cu amintiri episoade de dragoste de-o noapte, care se consumă şi se evaporă mai repede sau mai încet, dar toate dispărând până în zorii zilei. Ne aflăm în posesia a numeroase dezamăgiri şi frustrări pe care nu avem curajul să le recunoaştem şi să le rezolvăm, dar nu dispunem nici de răbdare pentru a experimenta o iubire sinceră, care să se situeze la un nivel superior celui erotic. Ne aruncăm în vârtejul plăcerilor trupeşti…în căutarea unei consolări, a banilor sau a propriilor limite. Întrebarea retorică a bărbatului misterios din ultima scenă rămâne, totuşi, fără vreun răspuns…”Putem merge mai departe, nu-i aşa?”.

Afis_Camera_Albastra_mic (1)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s