Să vorbim despre cât de sinceri suntem unii cu ceilalți. Dar este nevoie de curaj pentru a-i putea spune celuilalt ceea ce simți în legătură cu un anumit lucru sau chiar cu relația voastră. Cine ar putea oare să dea lecții de comunicare? Teatrul are această putere de a te convinge că poți să iei o decizie, indiferent cât de grea ar fi.

Spectacolul „Cină cu prieteni” de Donald Margulies, găzduit de ArCub – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului București, aduce în atenția publicului două cupluri care ajung într-un moment delicat al căsniciilor lor. În timpul unei cine obișnuite la prietenii săi, Karen (Nadiana Sălăgean) și Kabe (Marius Cordoș), Beth (Cerasela Iosifescu) le dă o veste total neașteptată: soțul ei, Tom (Vlad Zamfirescu), o părăsește pentru o stewardesă mult mai tânără. Cei doi sunt luați prin surprindere întrucât Beth a reușit să păstreze aparențele până atunci cât se poate de bine. Spectatorii află că cele două perechi au evoluat împreună pe parcursul anilor de mariaj, ei propunându-și chiar și să îmbătrânească cu toții. Cina cu pricina reprezintă evenimentul declanșator al unor schimbări majore pentru fiecare dintre personaje.

Dramaturgul contemporan Donald Margulies este profesor de engleză și studii teatrale la universitatea Yale și a obținut în anul 2000 premiul Pulitzer pentru piesa „Cină cu prieteni”. Regizorul Claudiu Goga și-a îndreptat atenția asupra acestui text deoarece el tratează un subiect aproape tabu al zilelor noastre. Cu greu reușim să ne deschidem sufletele și să îi înțelegem pe cei de lângă noi. Însă aceasta oferă un exemplu subtil pentru felul în care ne-am raporta la ceilalți dacă am ști cum gândesc cu adevărat. Autorul scrie simplu, dar replicile îmbină note de ironie cu sarcasm și ingeniozitate. În spatele unor cuvinte mici stau bine ascunse înțelesuri pe care cei din sală trebuie să le descifreze.

Claudiu Goga optează pentru o viziune modernă a spectacolului, iar scenografia semnată de Lia Dogaru urmărește cu precizie conceptul regizoral. Decorul prezintă locuințele celor două familii, ambele utilizând același spațiu de joc, dar fiecare dintre cupluri atribuind o nuanță de individualitate. Mobilierul în nuanțe deschise, foarte la modă de altfel, conferă senzația de luminozitate. Paravanul ce ține loc peretelui este inspirat gândit pentru ca în scena din parc, unde se întâlnesc mai întâi Beth și Karen și, mai târziu, Tom și Kabe, să fie înlăturat, iar în locul lui să apară o bancă și o plantă. Scenografa folosește un număr restrâns de obiecte pentru a nu încărca scena inutil, lăsând astfel loc protagoniștilor să se desfășoare.

Actorii își iau în serios personajele și reușesc să fie credibili și convingători. Beth (Cerasela Iosifescu) intră în forță în poveste, la început fiind vizibil stânjenită, apoi izbucnind prin dezvăluirea pe care le-o face prietenilor. Starea sa de nervozitate amestecată cu dezamăgire continuă să crească în intensitate până ce soțul ei se reîntoarce acasă și finalizează cearta cu o partidă de sex. Actrița epatează printr-o energie debordantă. Neliniștea interioară i se poate citi pe întreg corpul, de la ticuri – fumează foarte mult, caută în poșetă bricheta fără să o găsească -, până la privirea tulbure și gesturi de surescitare. Construiește un personaj abil și prefăcut, Beth fiind cea care i-a jucat pe toți pe degete. Își ascunde relația cu amantul său, îi convinge pe Karen și Kabe că este distrusă după ce actualul soț a părăsit-o și reușește, în final, să își găsească fericirea. Tom (Vlad Zamfirescu) întruchipează bărbatul perfect: în floarea vârstei, arată ireproșabil, este șarmant și inteligent. Deși apare mai târziu și spectatorul îl cunoaște numai după spusele lui Beth, el lasă la iveală o latură pe care nimeni nu o bănuiește, cea extrem de sensibilă. Publicul asistă la un monolog puternic și emoționant al lui Tom, moment în care îi apar câteva lacrimi, și descoperă că dincolo de zâmbetul său cuceritor se ascunde neîmplinirea. Vlad Zamfirescu surprinde în Tom un model masculin pe care rareori îl întâlnești. După ce dă dovadă de loialitate față de nevasta sa, el hotărăște că nu îi rămâne altceva de făcut decât să o ia de la capăt alături de cineva care îl poate asculta și face fericit. Argumentele îi sunt temeinice, iar întorsătura pe care o ia viața lui demonstrează că uneori trebuie să te încumeți să schimbi ceea ce te nemulțumește pentru a te simți bine în pielea ta. Cuplul format din Karen (Nadiana Sălăgean) și Kabe (Marius Cordoș) se prezintă drept unul reușit. Asta pentru început. Odată ce destinul prietenilor lor nu a mai urmat cursul pe care l-ar fi dorit, îndoielile și incertitudinile s-au strecurat și între ei. În prima parte a spectacolului, cei doi intră mai greu în ritmul alert al acțiunilor, însă contribuția lor devine tot mai pregnantă. Pe parcurs, ei dovedesc spectatorilor că personajele lor ascund o doză semnificativă de mister. Karen și Kabe realizează că ceva lipsește din căsnicia lor și că niciunul nu este pe deplin satisfăcut. Și iată că au avut nevoie de experiența celor mai apropiați amici pentru a se regăsi în situația acestora și pentru a recunoaște unde greșește fiecare. Spre deosebire de Beth și Tom, cei doi închid apoteotic reprezentația cu determinarea de a lupta pentru mariajul lor, însă fără să găsească un răspuns la întrebarea „Cum?”.

În concluzie, regizorul continuă să încânte publicul cu spectacole moralizatoare. El caută texte accesibile, dar cu un mesaj semnificativ și valabil pentru fiecare dintre cei prezenți în sală. A devenit din ce în ce mai greu să pui în scenă o montare autentică, în care să ne regăsim cu toții, iar Claudiu Goga are înclinație spre a reuși lucrul acesta cu succes. Interpretarea actoricească se ridică la standardul propus, astfel firul acțiunii este ușor de urmărit, spectatorul lăsându-se prins complet în povestea personajelor. Cu alte cuvinte, descoperim o piesă valoroasă, prezentată cu măiestrie și jucată cu dedicare și implicare. O echipă unită, care are încredere în ceea ce face.

afis_cina_cu_prieteni

Advertisements