Dana Marineci: „Nu am certitudini, mă feresc cât pot de ele”

Sursa: http://galahop.ro/interviu-cu-dana-marineci/

Dana Marineci: „Nu am certitudini, mă feresc cât pot de ele”

Gala HOP fericește an de an absolvenții facultăților de teatru. Nu vorbim doar despre recunoaștere și premii, ci despre o experiență aparte, de care tinerii actori au nevoie. Pentru Dana Marineci, cel de-al treilea hop a fost cel norocos. În ediția 2015, a câștigat Marele Premiu „Ștefan Iordache” pentru rolul din „Sonata sunetelor primordiale” de Kurt Schwitters și pentru cel din „Amor estival” de Stela Popescu.

În timp ce era studentă la ASE, la Facultatea de Relații Economice Internaționale, Dana Marineci a descoperit lumea UNATC-ului. De atunci, are certitudinea că nu va renunța niciodată la teatru. Gala HOP a ajutat-o să își descopere limitele și a învățat-o cum să se raporteze la meseria de actor. A primit propuneri de proiecte, în teatru și în film, și confirmarea că a ajuns cu un „hop” mai aproape de ceea ce și-a dorit.

Pentru tinerii actori, Gala HOP este momentul lor de glorie. Dana a experimentat de mai multe ori atmosfera de Festival, până când s-a simțit pregătită să spună „dada”-ul câștigător. Despre visuri vs. realitate, așteptări vs. realizări, despre atunci vs. acum, Dana Marineci ne-a vorbit într-un interviu care te face să te urci în trenul de Costinești și să strigi „Hop, hop, Gala HOP!”.

Experiența Galei HOP în 3 cuvinte:

Emoţie.  Fericire. Progres.

Cea de-a treia participare la Gala HOP ți-a adus Marele Premiu al Festivalului. A fost o realizare pe care ți-ai impus-o sau te-ai perfecționat cu fiecare ediție, pregătind-o pe cea câștigătoare?

Nu mi-am impus nimic niciodată, mi-am dorit să se întâmple tot felul de lucruri, dar niciodată nu am gândit în termeni de trebuie sau e obligatoriu să… altfel nu… Ceea ce am simţit diferit anul trecut faţă de ediţiile precedente a fost un soi de relaxare, o împăcare a mea cu mine, cu cine sunt şi cu ce vreau de la meseria asta. Simţeam atâta bucurie şi plăcere în a fi acolo şi în a împărtăşi cu ceilalţi acelceva din mine, încât dacă luam sau nu premiu rămânea pe un plan secund. Pentru mine era mult mai important ceea ce creasem decât aprobarea unui public avizat. Nu încerc să emit ipoteze despre cum poţi reuşi în această meserie, dar cred că sinceritatea e cheia. Asta sunt, asta gândesc, asta fac, aşa văd eu lucrurile; poate empatizaţi cu adevărul meu, poate nu, oricum ar fi e ok. Fiecare rol e o creaţie, nu poţi păcăli pe scenă, te păcăleşti pe tine însuţi.

Fiecare participare la Gala Hop m-a ajutat să învăţ câte ceva despre limitele mele, despre cât de importantă e încrederea în sine şi m-a mai făcut să înţeleg cum vreau eu să mă raportez la această meserie.

Dana-Marineci

Foto: Adi Bulboaca

După ce ai câștigat Marele Premiu, ai spus că vrei să joci într-un teatru de stat. De ce optezi pentru teatrul de stat într-o perioadă în care (îndeosebi) actorii tineri se orientează către teatrul independent?

Îmi doream foarte tare să joc într-un teatru de stat pentru că trăiam cu senzaţia că asta mi-ar oferi un confort psihic, aş avea constant de lucru, aş avea şansa de a lucra cu regizori importanţi pe nişte texte mari, aş beneficia de condiţiile optime pentru a-mi face meseria.

Iată că într-un an multe lucruri se schimbă. Am devenit mai selectivă, am înţeles că dacă eşti angajat nu înseamnă neapărat că şi joci, iar dacă joci există mari şanse să nu faci ceea ce-ţi doreşti, ci să bifezi un rol într-un catastif, să-ţi faci norma, un regizor mare nu înseamnă neapărat un spectacol bun ş.a.m.d.

În iarnă eram foarte aproape de a mă angaja într-un teatru de stat. M-am înscris, am trecut de prima selecţie şi urma să plec să dau concursul. Cu o oră înainte de a pleca trenul, am lăsat bagajul în casă şi am plecat să mă plimb pe străzi. Mi-am dat seama că nu îmi doream să fac asta. Simţeam că am mult mai mult de câştigat dacă aş rămâne în Bucureşti. Până acum nu mi-am schimbat părerea. Până acum a fost o alegere înţeleaptă.

Sunt în continuare câteva teatre din a căror echipă mi-ar plăcea să fac parte, dar lucrurile s-au aranjat, în aşa fel încât să pot să-mi fac meseria şi să şi trăiesc din ea fără să am nevoie de siguranţa unui salariu. În acest sens, premiul de la Gala Hop a fost foarte important, s-a manifestat ca un fel de gir. Tot ce am avut de făcut a fost să nu dezamăgesc şi să caut şi să caut în continuare.

Faci parte din distribuția spectacolului „Eden” de Eugene O’Brien, în regia Cristinei Giurgea, la Teatrul Național. S-a ridicat această experiență la nivelul așteptărilor tale?

Eden este primul meu proiect într-un teatru instituţionalizat. A fost un proiect în care am intrat de dragul echipei, ştiam că nu există beneficii financiare (momentan suntem plătiţi din încasări, noi fiind 8 în distribuţie). Am repetat foarte mult, aproape un an. Ne-am împiedicat de tot felul de probleme, de la schimbări în distribuţie la întârzieri de buget, dar nu ne-am lăsat, spectacolul a ieşit, se joacă şi a fost foarte bine primit.

Nu cred că am avut aşteptări, de obicei încerc să nu mă programez în felul acesta. Mă bucuram de micile descoperiri la lucru şi fiecare element de decor nou apărut era un licăr de speranţă.

Eden a fost o întâlnire foarte frumoasă între un regizor si nişte actori ce aparţin aceleiaşi generaţii.

Proiectul „București. Instalație umană” organizat de ARCUB a apărut ca o provocare pentru tine?

Da, proiectul a fost o provocare încă de la început. În primul rând am fost foarte mulți la casting, cred că în jur de 500 de actori si actrițe. În final am fost selectați 9. Tot ce știam despre proiect e ca va fi despre București și că nu o să fie un spectacol de teatru în sensul clasic, o să fie un performance.

Dimpreună am ales situațiile si secvențele de viață bucureșteană pe care voiam să le dezvoltăm si apoi am trecut la conceperea textului. A fost dificil să permanentizăm o formă de concentrare care să nu știrbească în vreun fel relația de viață cu publicul. Dacă eziți, ritmul poate fi foarte ușor fracturat așa că provocarea vine din a reuși sau nu să sufli viață peste regulile jocului.

Ai spus într-un interviu că îți dorești să faci film, dar că îți lipsește experiența în această zonă. S-a schimbat lucrul acesta după Gala HOP? Ai primit propuneri?

Imediat după Hop, Radu Jude mi-a oferit un rol în noul lui lungmetraj Inimi cicatrizate. A fost o bucurie enormă să fac parte din acest proiect şi să fiu pe set alături de Alexandru Dabija, Şerban Pavlu şi Lucian Rus.

Apoi, în urma unui casting, am obţinut rolul Doinei din serialul Atletico Textila de pe Pro Tv. O altă experienţă extraordinară datorită căreia am învăţat enorm apropo de televiziune.

Acum mă pregătesc să filmez în Olanda, pentru noul lungmetraj al lui Nanouk Leopold, Cobain.

Aşa că pot să spun, la un an după acel interviu, că am început uşor-uşor să capăt experienţă şi în zona aceasta.

Cel mai frumos lucru care ți s-a întâmplat după Gala HOP: 

Mi s-au întâmplat foarte multe lucruri frumoase după Gala Hop. Unul dintre ele este întâlnirea cu Radu Jude; altul ar fi reîntâlnirea de după Gală cu familia. Simțeam că i-am făcut fericiți.

Actrița Dana Marineci azi, după Gala HOP:

Gala Hop m-a ajutat să fiu mai curajoasă, să am încredere in intuiția mea și să-mi stabilesc niște target-uri. Pe scurt, acum nu mai bâjbâi. Nu am certitudini, mă feresc cât pot de ele, cel puțin în raport cu meseria, dar în ultimul an s-au întâmplat multe lucruri benefice care mi-au confirmat că și profesia mă iubește, nu numai eu pe ea.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s