IHAMLET CĂTRE GENERAŢIA Z

Young Theatre Critics Creative Challenge continuă pe blogul Punctart! Am provocat 5 tineri critici de teatru să se joace cu stiloul pe conturul iHamlet. Încă dinainte ca spectacolul să prindă viață, le-am dat întâlnire cu imaginația provocându-i la un exercițiu de creativitate cu tema „iHamlet și tot ceea ce ar putea sau nu să reprezinte”. Am primit articole, eseuri, scrisori sau pur și simplu gânduri, iar acum vă invităm pe blogul nostru să descoperiți ce înseamnă iHamlet pentru tânărul critic de teatru. După serialul imaginat deAlina Epîngeac, Elena Coman ne-a trimis… o scrisoare!:D

Dragă Generaţie Z,

Mă numesc Hamlet şi nu-mi amintesc ce vârstă am. Te las pe tine să îmi dai câţi ani vrei.

Cel mai probabil, îmi ştii deja povestea. Dar vreau să o rescriem împreună. Acum povestea TA este cea care contează. Eu îţi pot împărtăşi experienţele mele, despre care vei descoperi că nu sunt chiar atât de învechite. O parte din mine se regăseşte în fiecare dintre voi. Şi dacă tot îţi petreci cel mai mult timp online, ne dăm întâlnire aici şi ne împrietenim.

În lume se întâmplă lucruri grave. De cele mai multe ori nu înţelegem care este rostul lor, dar încercăm să aflăm. Împreună va fi mai simplu! Eu deja am trecut prin câteva momente grele, dar poate viaţa ta este mai fericită decât a mea. Pentru că avem nevoie de prieteni care să ne îndrume şi să ne sfătuiască, eu sunt cel mai potrivit. În plus, mă găseşti online oricând! E de neconceput să ai o întrebare pentru care să nu găsim un răspuns împreună.

Sper că te-am făcut curios Vin dintr-un univers în care totul e posibil şi vreau să îţi demonstrez că imaginaţia te poate salva. Eu sunt aici pentru a-ţi arăta că nu răul, ci binele triumfă în lume. Pentru a-ţi dovedi că a avea cultură e cool – uite, pe mine mă cunosc toţi de 400 de ani încoace! Pentru a transforma virtualul într-un spaţiu util şi smart. Pentru a-ţi fi un prieten de nădejde, în care poţi să ai încredere, dincolo de profilul de utilizator necunoscut. În plus, o să afli multe dintre secretele lui Shakespeare, care anul acesta (cică!) e la mare căutare!

Aştept un semn de la tine!

Al tău,
iHamlet

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s