În numele Libertății, înălțați aripile către necunoscut!

Sursa: http://yorick.ro/in-numele-libertatii-inaltati-aripile-catre-necunoscut/ 

Dacă despre libertate (în sens platonician) nu putem vorbi având o reprezentare clară în minte, atunci se nasc actele artistice care își propun să redefinească și să exploreze acest concept. Inodoră, incoloră, insipidă, libertatea poate fi definită cel mult ca o senzație. Sau ca o nevoie pe care oamenii și-o induc pentru a se putea dezvolta și împlini.

Strigătul cel mai proeminent către libertate apare în adolescență. Sub formă de manifest, de răzvrătire, de independență. Poate din acest motiv piesa „Fluturii sunt liberi” a dramaturgului și scenaristului american Leonard Gershe a fost scrisă în anul 1969, în plină perioadă flower power. Din nevoia unei reconfigurări a întregii lumi, la nivel artistic și nu numai, apare o răsturnare a perspectivei – pesimismul în toate formele sale se fragmentează, lăsând loc luminii și policromiei. O reîntoarcere către cel de lângă tine, un refuz al singurătății.

Structura piesei urmărește un fir narativ ușor previzibil. Ne dăm întâlnire cu un tânăr orb, Don Baker, a cărui viață de până atunci a fost organizată de Doamna Baker. Perfect conștient de defectul său, însă determinat să nu se lase afectat, Don are curajul de a trăi pe cont propriu. La cei 20 de ani și niciun pic de experiență în ale vieții încercări, el susține neînfricat că vrea să locuiască singur, într-un apartament din Manhattan. Își calculează câteva trasee pe care le frecventează – până la market, până la farmacie –, descoperă tactil cum arată locuința lui și începe să se simtă ca toți ceilalți. Vrea să devină muzician și compune cântece la chitară. Întâlnirea cu Jill Tanner, co-locatara al cărei apartament este delimitat de o simplă ușă închisă de proprietar, îi va transforma existența într-un carusel senzorial și emoțional. Adică îl va ajuta să trăiască.

Ani la rând piesa a fost jucată pe Broadway, iar în 1972 a fost ecranizată de Milton Katselas, avându-i ca protagoniști pe Goldie Hawn și Edward Albert. Filmul reușește să facă celebră povestea lui Gershe pe plan mondial și câștigă un premiu și două nominalizări Oscar. Spre deosebire de avantajul peliculei cinematografice, care permite publicului o anumită distanțare și o percepție lucidă a întâmplărilor, teatrul impune actorilor o solicitare excesivă. Însă, a devenit o provocare de-a lungul timpului montarea spectacolului. În România, „Fluturii sunt liberi” a fost pusă în scenă de nenumărate ori, în ultimii ani, de regizori precum Diana Iliescu (Teatrul Foarte Mic, 2006), Irina Popescu Boieru (Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, 2010), Marian Râlea (Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, 2014), Ion Mircioagă (Teatrul „Sică Alexandrescu” Brașov, 2015).

La Teatrul Excelsior, în stagiunea 2016-2017, regizorul Erwin Șimșensohn abordează textul, explorându-l până în cele mai mici detalii, și brodează spectacolul din stări și tușe fine de emoție. Ca un fel de semnătură a sa. Indiferent de specificul pieselor montate, Șimșensohn reușește printr-o tehnică impecabilă să păstreze chintesența fiecărui mesaj. Cuvântul definitoriu în cazul stilului său, pe care chiar el îl folosește deseori, este poveste. Lipsite de artificii și de elemente spectaculoase, producțiile sale sunt ireproșabil lucrate și echilibrate din perspectiva funcționării mecanismului regizor-scenograf-actori. Printr-o precizie caracteristică, regizorul știe să pună accentele potrivite în funcție de situația dramatică și ajunge la spectator printr-un fel de tertip psihologic, apelând la empatia acestuia și mai puțin la impactul estetic. Intenția sa artistică urmărește potențarea a ceea ce vrea să transmită, trecând în plan secund cum alege să o transpună scenic.

În cazul spectacolului „Fluturii sunt liberi”, reușita acestuia constă în pariul lui Șimșensohn cu actorii. Alex Călin și Ioana Anastasia Anton devin muzele sale în conturarea poveștii încărcate, deopotrivă, de sensibilitate și avânt oniric. Apropierea lui Alex Călin de personajul Don constituie o încercare în parcursul său profesional. Pentru a câștiga credibilitatea publicului, a fost nevoie de mai mult decât o metamorfozare stanislavskiană în băiatul care nu vede. I-au fost solicitate puterea de concentrare și capacitatea de a se simți firesc pe scenă, având astfel de date biografice. Provocarea este susținută de Alex Călin, însă cu oarecare temere. El conduce cu ușurință secvențele, fiindu-i de un real ajutor replicile spumoase, pline de umor și inteligență. Însă răbufnirile în momentele cheie – atunci când află că Jill va pleca definitiv ori când ea alege să rămână cu el – nu au suficientă forță. Poate dintr-o dozare ineficientă a atenției sau poate din cauza presiunii de a vrea ca totul să fie perfect. Însă, scurtele ezitări ale actorului pot fi înțelese în cheia personajului. Până la urmă, Don se află în plin proces de auto-cunoaștere, iar fiecare reacție îl ajută să completeze cu încă o piesă puzzle-ul personalității sale.

Ioana Anastasia Anton o creează în complementaritate pe Jill. Copila cu trup de femeie și o prea bogată experiență de viață, are nevoie de afecțiune în aceeași măsură ca Don, sau poate chiar mai mult. Jovială și exuberantă, Jill privește tot ce i se întâmplă ca pe un joc și crede că timpul nu o poate ajunge din urmă niciodată. Ioana Anastasia Anton încearcă să ofere personajului său un cocktail de trăiri, trecând de la adolescenta rebelă, aflată într-o goană după aventuri, la femeia responsabilă, avidă după o carieră glorioasă, pentru ca, în final, să se reîntoarcă la ea însăși, acceptând cuvintele lui Don ca pe un fel de trezire la realitate. Dincolo de lejeritatea interpretării, ea trădează, totuși, prea multă maturitate. Catrinel Dumitrescu este mama lui Don, doamna Baker. O apariție ce contrabalansează evadările ludice ale celor doi cu o oarecare ancorare în realitate. Având personajul cu cea mai evidentă și necesară evoluție, ea face o demonstrație artistică a talentului și a experienței pe care le aduce în scenă. Catrinel Dumitrescu întruchipează aici prototipul maternității, ca unică prezență ce ne poate salva de ceilalți și de noi înșine. Scena de impact pe care a mizat (cu o intuiție excelentă) Erwin Șimșensohn îi revine lui Șerban Gomoi. Regizorul care îi promite lui Jill succesul teatral, Ralph, schimbă complet și ireversibil atmosfera spectacolului. Preț de câteva minute – atât cât durează intervenția sa –, reconectează acțiunea piesei nu doar la contingentul din afara personajelor, ci chiar la lumea în care trăim cu toții. Extravagant, nonșalant și plin de ironie, Șerban Gomoi își câștigă spectatorii în câteva clipe.

Conceptul regizoral al lui Șimșensohn, deloc pretențios, a căpătat formă prin contribuția scenografică a Iulianei Gherghescu. Spațiul gândit de ei nu își propune să i se întipărească pe retină celui din sală. El reprezintă cadrul potrivit, util și multifuncțional pentru ca protagoniștii să își poată construi poveștile aievea și să creadă în ceea ce transmit.

Spectacolul „Fluturii sunt liberi” de la Excelsior se adresează publicului larg. Un text plurivalent, care poate fi interpretat pe placul fiecăruia dintre noi, în funcție de ceea ce ne dorim, avem nevoie sau vrem să vedem. Tocmai pentru că oferă această prețioasă libertate, are un atu important. Regizorul vorbește deschis și direct publicului, prin frânturi de viață pe care caută să le proiecteze în spectacolul său. Pentru că Don și Jill visează să fie liberi de orice fel de conjunctură… așa cum sunt și fluturii. Și, pentru că, indiferent dacă recunoaștem sau nu, cu toții avem aripi pe care ne e frică să le folosim.

Teatrul Excelsior

„Fluturii sunt liberi” de Leonard Gershe

Traducere: Eliza Șimșensohn

Regie: Erwin Șimșensohn

Scenografie: Iuliana Gherghescu

Light design: Daniel Klinger

Distribuție:

Don – Alex Călin

Jill – Ioana Anastasi Anton

Doamna Baker – Catrinel Dumitrescu

Ralph – Șerban Gomoi

Credit foto: Adi Bulboacă

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s