Bucharest Film Awards – un festival de film independent „altfel”

Sursa: http://yorick.ro/bucharest-film-awards-un-festival-de-film-independent-altfel/ 

Cu puțin timp înainte ca România să fie cuprinsă de valul protestelor, povestea unui festival de film a prins contur la Unteatru și la Simbio. Între 27 și 29 ianuarie a avut loc ediția pilot a festivalului Bucharest Film Awards. Cele două spații-gazdă au devenit pentru câteva zile punctul de întâlnire al publicului larg cu profesioniști și amatori din domeniul cinematografiei. Dacă oricum frigul este învins detașat de atmosfera boemă a localurilor, atunci de ce să nu adăugăm, pe lângă o bere sau un pahar de vin, și un film bun, în compania celor mai dragi prieteni?! Până la urmă, căutăm cu toții dimensiunea de entertainment a culturii…

Sub motto-ul „For films in charge of change”, Bucharest Film Awards își propune să creeze contextul favorabil unor evenimente dedicate cinefililor și iubitorilor de artă în genere. Gândit sub forma unei competiții internaționale de film independent, festivalul a prezentat cele mai bune 45 de producții, selecționate de un juriu compus din cinci cineaști din Marea Britanie, Estonia, Italia, Mexic și România, din peste 500 de proiecte înscrise.

Deși aflat la prima ediție, tânărul eveniment a atras atenția curioșilor de toate vârstele. Timp de trei zile, ambele localuri au prilejuit contactul celor prezenți cu noi forme de abordare a cinematografiei. Filmele care au rulat au ieșit din tiparele obișnuite și au făcut accesibile tuturor perspectivele inedite ale regizorilor profesioniști și nu numai. Diversitatea categoriilor a făcut extrem de dificilă alegerea spectatorilor, care au putut opta pentru lung metraje și scurt metraje de ficțiune, documentare, filme experimentale, student films, drame, sci-fi, thriller, comedie, romance, music videos și web shorts. Majoritatea acestora fiind filme păstrate în medii cu circuit închis, festivalul facilitează accesul unui număr cât mai mare de doritori.

Pe parcursul maratonului, pe lângă short films, au fost proiectate trei filme de lung metraj, alese de pe întreg mapamondul: „Road Duster” (Olanda), „Behind Some Dark Cloud” (SUA) și „Rebellious Girl” (Maroc). În plus, evenimentul a beneficiat și de o serie de proiecții speciale în parteneriat cu Bucharest ShortCut Cinefest și Feel The Reel – International Film Festival din Glasgow, United Kingdom

Dacă zona cinematografică comercială și-a câștigat publicul său, Bucharest Film Awards „schimbă canalul” și propune spre vizionare alte tipuri de filme. Devenind un mediu propice de exprimare a creativității, expresivității și inovației, festivalul îi provoacă pe cei interesați să fie martori ale unor pelicule altfel, tocmai pentru că se caută în permanență ineditul și nonconformismul, mai ales în arta cinematografică.

În urma acestor experiențe, au avut loc workshopuri de dezbatere pe diferite teme, pentru tratarea unor subiecte de interes actual sau pentru aprofundarea mecanismelor de realizare a producțiilor. Astfel, sâmbătă, 28 ianuarie, scenaristul și producătorul Tudor Voican a susținut un atelier de scenaristică. În cadrul acestuia, s-a pus accentul pe nevoia formării unor specialiști în domeniu, care să conceapă scenarii echilibrate pentru viitoarele filme românești. În ultima zi de festival, duminică, 29 ianuarie, echipa de producție de muzică de film din România, ScoreKraft, a împărtășit celor din sală câteva secrete și inside-uri despre activitatea sa, dar și despre procedeele de producere a muzicii de film – un job prea puțin cunoscut și exploatat la noi în țară, dar esențial în realizarea oricărui proiect cinematografic. Totul finalizat cu o demonstrație practică.

Bucharest Film Awards este o promisiune. Fiind conștienți de potențialul artistic pe care îl au artiștii români, atât în ceea ce privește arta teatrală, cât și arta cinematografică, apariția unor astfel de evenimente culturale nu poate decât să încurajeze industria din țara noastră să prospere. O conexiune permanentă la activitatea artistică din întreaga lume permite un dialog și un schimb de informații și tehnici cu profesioniști din sfera producției de film. Acest festival oferă publicului larg o incursiune prin lumea din fața și din spatele ecranelor a peliculelor independente, în formele sale experimentale. Aflat, mai nou, la confluența dintre teatru și film, Unteatru a susținut promovarea evenimentului alături de Simbio, demonstrând că o simbioză a artelor este (încă) posibilă. Cu o desfășurare bianuală a festivalului, urmează partea a doua în vară. Hai la BFA!

Fotocredit Ionuț Rusu

In(ter)dependența în teatru. FNT și FNTi. Noi și iar noi

fnti

Sursa: http://yorick.ro/interdependenta-in-teatru-fnt-si-fnti-noi-si-iar-noi/

Facem teatru (enorm cantitativ și îngrijorător de puțin calitativ), dar vorbim și mai mult despre acest fenomen. Scriem și discutăm în speranța că „luptele ideologice” se vor concretiza în folosul artiștilor și al tuturor celor care contribuie la înfăptuirea actelor artistice. Vorbe mari, fapte mărunte. Și totuși, noi nu renunțăm. A venit rândul tinerei generații să preia cuvântul și inițiativa pentru că poate suntem mai determinați și mai nerăbdători decât toți ceilalți să vedem o schimbare.

Efervescența evenimentelor culturale din București și din întreaga țară provoacă o suită de observații: există un număr impresionant de instituții teatrale (doar în București – 17 teatre de stat și aproximativ 15 teatre independente); dramaturgia contemporană românească lipsește aproape cu desăvârșire, în schimb apelăm la universalitatea pieselor altor culturi; ne confruntăm cu o dublă perspectivă financiară – pe de o parte, în sistemul de stat găsim fonduri (arhi)suficiente gestionate eronat din diverse motivații, pe de altă parte, în sistemul privat acestea sunt inexistente sau minimale; variațiunile artistice satisfac gusturile unui public eclectic, iar artiștii apar pe bandă rulantă. Una peste alta, avem de toate. Dintr-un punct de vedere utopic, dispunem de toate ingredientele necesare pentru ca teatrul românesc să producă valori (produse artistice și specialiști). Care este situația în realitate și de ce, în ciuda acestor date, lucrurile funcționează precar?

Întâmplător sau nu, imediat după Festivalul Național de Teatru (FNT), a avut loc Festivalul Național de Teatru Independent (FNTi). Cele două evenimente au caracter național și ar trebui considerate contextele unor întâlniri esențiale între creatori din întreaga țară pe scene mici sau mari, clasice sau neconvenționale. Avem nevoie de astfel de manifestări, al căror scop rămâne unul demonstrativ. După o stagiune încărcată, apare necesitatea nu doar a oamenilor de teatru, ci și a publicului larg, de a vedea cele mai reușite montări. De a ajunge la concluzii și de a trage semnale de alarmă. Căci cultura ar trebui să ne intereseze pe toți.

Simt nevoia de a menționa (poate periodic) faptul că actul culturii este prin excelență un serviciu public. Se adresează în primul rând oamenilor. Există artiști, fie ei actori, regizori, păpușari, coregrafi sau scenografi, numai și numai dacă există spectator(i). Condiția aceasta de interdependență a însemnat nașterea și longevitatea teatrului. Prin urmare, orice creație este destinată unui factor exterior (publicului) și nu are valoare intrinsecă. Conform acestui principiu ar trebui să acționeze orice autoritate din domeniul teatral. Managerii/directorii instituțiilor de spectacol au obligația de a asigura artiștilor cadrul potrivit procesului de creație. Au responsabilitatea de a susține, de a produce, de a pune în valoare, de a oferi spectatorilor producții care să le stimuleze gândirea și imaginația și de a perpetua teatrul cu funcția sa primară. Câștigul trebuie să fie echitabil, de partea fiecăruia. Realizăm producții în scop personal sau colectiv, industrial sau artistic?!

Tocmai acest conglomerat de festivaluri ajută spectatorul să înțeleagă realmente situația, în cunoștință de cauză. Cum în cadrul FNT-ului a fost un program supraîncărcat, cu zeci de spectacole în doar câteva zile, mi-am pus întrebarea dacă este măcar posibil să se fi montat atâtea spectacole bune într-un timp atât de scurt? Sau dacă intenția s-a rezumat la a invita toate teatrele din țară, de ce unele au lipsit? Oricum ar fi, legat de acest subiect, rămânem cu toții în ceață, acoperiți cu un fel de văl Maya. Bine că a fost și că am văzut cât s-a putut (cât a pemis ISU în limita locurilor rămase publicului de rând, adică cel mult o treime; nu de alta, dar acest festival se adresează invitaților speciali care cel mai probabil au mai văzut spectacolele, dar acum trebuie să fie „onorați”).

O altfel de atmosferă, mai relaxată, mai prietenoasă, mai adevărată… și pe bani puțini, am regăsit-o pe parcursul celor patru zile de FNTi. Un festival care, deși încă „proaspăt”, odată cu cea de-a IV-a ediție a căpătat și mai multă notorietate. Un eveniment deschis tuturor trupelor independente care doresc să participe; anul acesta în număr de 14 din întreaga țară. Un program tot încărcat, însă echilibrat. Spectacole din București, Sibiu, Cluj, Oradea și Timișoara. Nume importante și sonore, dar și tinere talente doritoare de afirmare. O provocare atât pentru organizatori, care au făcut magie din ceva creativitate, cât și pentru participanți și spectatori.

Teatrul independent se maturizează de la an la an. Capătă forță și încredere în ceea ce își propune. Și reușește treptat să suplinească lipsurile majore sau neconcordanțele din zona teatrului de stat. Într-o cu totul altă notă și urmărind principii solide, mult mai sănătoase. Poate datorită tinereții echipelor de organizare și a vitalității pe care o aduc. Dintotdeauna teatrul s-a modelat după societate. Cred că ne aflăm într-un punct de cotitură, în care domină o nevoie pregnantă de schimbare a stilului și a mentalității. Și artiștii din sectorul independent au înțeles situația mai repede decât toți ceilalți. De aici încolo se va observa o ruptură din perspectiva abordării artistice între cele două forme teatrale. FNTi este produsul și, totodată, dovada. Titlurile spectacolelor sugerează modul haotic în care se petrec lucrurile astăzi, în ciuda faptului că temele dezbătute rămân general valabile: „Bucureștiul Meu”, „Playlist pentru sfârșitul lumii”, „Opiniile unui clovn”, „Insomniacii”, „Reasons to be pretty”, „Vandalul”, „Huooooo!!!” etc. Suntem grăbiți, explozivi, impacientați, radicali. Și așa a devenit și teatrul. Acesta este genul de artă la care spectatorul lui 2016 poate să empatizeze și să reacționeze.

Majoritatea spectacolelor de teatru independent pot fi considerate experimente. Pentru că, din nevoia unei evoluții odată cu era tehnologică, apar noi forme de exprimare artistică. Publicul cere artei să îl șocheze, să îi dea impulsuri. Să îi provoace senzații puternice pentru că uită, nu mai are timp sau nu mai poate să simtă. În acest sens, teatrul rămâne sursă de emoție. Producțiile independente nu impresionează prin scenografii epatante, poate și din inconveniente financiare, dar nu numai. Acestea apelează la metode mai subtile, ce țin de psihologic. Mizează pe situațiile rupte din viața cotidiană și pe puterea actorului de a transmite. Căci, într-adevăr, pe o scenă aproape goală, actorul are capacitatea de a da tușe și nuanțe, până la a provoca spectatorului reacții spontante precum râsul în hohote sau plânsul curativ. În astfel de posturi am fost puși la câteva spectacole în FNTi 4. Este cazul celor două producții Unteatru, „Frig” de Lars Noren, în regia lui Alex Bogdan și „Vandalul” de Hamish Linklater, în regia Andreei Vulpe și a spectacolului „Huooooo!!!”, autor și regizor Ovidiu Mihăiță, Auăleu Timișoara. Și asta ne-a reamintit că teatrul făcut din vocație (!) te ajută să trăiești cu adevărat măcar preț de câteva ceasuri.

Totuși, când vorbim despre actorie, cât la sută este o vocație și cât meserie? Apelativul freelancer nu doar sună bine, dar implică, pe lângă devotament și asumare, aceeași nevoie primară de a trăi ca în cazul oricărei alte meserii. Așadar, să ne reamintim faptul că talentul nu ține de foame și că ne place arta de calitate, dar ne ferim cu toții să investim în ea. Poate ar trebui să reconsiderăm problema. Poate ar fi bine să mergem nu doar la teatrele de stat, ci să călcăm pragurile spațiilor independente, să respirăm puțin aerul din cafenele și case vechi și să descoperim că universurile de acolo, mai puțin încrustate în catifea roșie, ascund artiști valoroși.

FNTi 4 a oferit prilejul unor dezbateri între Ministrul Culturii, Corina Șuteu, directorii teatrelor independente, artiști și studenți în cadrul a trei conferințe. Inițiativă apreciabilă pentru că a adus la aceeași masă persoane avizate pentru a discuta pe marginea problemelor numeroase din acest sector. Un moment deosebit de important, al cărui ecou va aduce schimbări pe termen lung, a fost semnarea protocolului de înființare a Asociației Teatrelor Independente din România.

Viitorul nu prezintă nicio certitudine în privința modificărilor din zona independentă, însă putem contribui spre a-i da o direcție de dezvoltare. Un prim pas a fost făcut, după destulă vreme de existență a spațiilor de acest tip. FNTi 4 a consemnat activitatea admirabilă a trupelor independente și a arătat publicului că teatrul nu s-a degradat, ci că abia a renăscut și că, de fapt, oamenii sunt cei care se închistează în propriile mentalități.

Cum putem să schimbăm ceva? Poate că atunci când vom începe să primim răspunsuri la toate întrebările noastre lucrurile se vor clarifica și vor urma parcursul lor firesc. Până atunci, continuăm să le adresăm… cu voce tare sau chiar cu un „Huooooo!!!” alături de cei de la Auăleu, Timișoara.

Stay tuned, noi nu plecăm nicăieri.

Semnat,

Tânăra Generație

Zile și Nopți de Teatru la Brăila – pretextul întâlnirii cu tânăra generație de artiști

Sursa: http://yorick.ro/zile-si-nopti-de-teatru-la-braila-pretextul-intalnirii-cu-tanara-generatie-de-artisti/
aproape
Imagine din spectacolul „Aproape” de John Cariani, regia Vlad Cristache, Teatrul Tineretului Piatra Neamț

Odată cu perindările prin întreaga țară cu ocazia festivalurilor de teatru descoperi istoriile orașelor, cunoști oameni speciali și te lași cuprins de atmosfera fiecărui loc. În orice călătorie pui câte un colț din sufletul tău și pleci încărcat cu amintiri prețioase.

Orașul Brăila are un anume mister și parfum. Pentru că acolo te întâlnești cu Dunărea indiferent de ce drum ai alege. Regăsești pe străzi salcâmii lui Sebastian, închizii ochi și devii un personaj. Te reîntorci în adolescență plimbându-te pe bulevarde liniștite, însoțit de-un necunoscut devenit prieten pe viață. Ignori zgomotul (nu prea asurzitor) al orașului și ai timp pentru tine. Și ajungi, desigur, la teatru, unde te transformi într-un pitic cu vise mari, ascuns într-un scaun și uitându-te fascinat la cortina cu lună și soare.

Atestată documentar la 1368, Brăila își află specificul într-un amalgam de nații: români, evrei, turci, tătari, greci, lipoveni… Important oraș portuar, el devine un centru comercial recunoscut. A fost un loc de întâlnire a produselor transportate de corăbii venite din Marea Neagră și Mediterană. Deși sub influență otomană, viața economică evoluează și transformă Brăila în sursă de provizii pentru capitala Imperiului. Veniturile obținute au facilitat reconstrucția și modernizarea infrastructurilor. Așadar, orașul „evantai” de la malul Dunării se afirmă pe harta geopolitică a României prin propriile puteri. Și chiar dacă astăzi a pierdut monopolul comercial, rămâne legendar.

sala-noua
Noua Sală Avantgarde de la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila

Într-un secol XXI marcat de eterogenitate, în care problemele se înmulțesc, iar oamenii se regăsesc din ce în ce mai greu în lumea în care trăiesc, găsim la Brăila un eveniment adresat schimbării. Sub tema „Teatrul între Poveste și Criză”, a zecea ediție a Festivalului „Zile și nopți de teatru la Brăila” a avut loc în perioada 19 – 25 septembrie. După o lungă perioadă de absență din activitatea culturală națională, Teatrul „Maria Filotti” și-a redeschis porțile și a ridicat cortina pentru spectatorii săi. Renovat cu responsabilitate și inaugurând un spațiu nou de spectacol, Sala Avantgarde, teatrul brăilean continuă să fie o bijuterie. Surpriza publicului a fost cu atât mai mare atunci când a descoperit nu doar o selecție de producții importante din București și întreaga țară, ci și clădirea valorificată la potențial maxim.

Festivalul din acest an a reunit la Brăila trupe de la București, Ploiești, Brașov, Piatra Neamț, Craiova și Chișinău. Spectacole intrate în stagiunea curentă sau în penultima în program au putut fi vizionate în această săptămână. Orele de somn au fost puține, dar asta nu a contat. Te lăsai cuprins de atmosfera efervescentă de festival, căci întregul suflu al Brăilei s-a modificat. A fost un prilej de sărbătoare nu doar pentru spectatori, ci și pentru actorii teatrului și întreaga echipă. Șirul evenimentelor se încheia târziu în noapte cu recitaluri de muzică ușoară, de folk sau „folklore” și recitaluri de poezie. A avut  loc lansarea volumului de poezii „Altarele miresmelor târzii” de Georgeta Resteman, aducând un strop de melancolie și un strop de romantism. Schimbând registrul, am fost martori la un spectacol umoristic, susținut de Costel Pătrășcan (artist-caricaturist) și Daniel Iancu (voce, chitară), care ne-a reamintit că râsul ne salvează. Pe parcursul celor șapte zile de Festival nimănui nu i-a lipsit zâmbetul de pe buze căci trăiai cu adevărat fiecare moment.

suntrack
Imagine din spectacolul „Suntrack”, regia Radu Afrim, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila

Premiera lansată în cadrul Festivalului „Zile și nopți de teatru” a fost mult-așteptată de toți cei prezenți. „Suntrack”, regia și scenariul Radu Afrim, surprinde o felie din viața Brăilei, care rămâne tot mai pustie pe zi ce trece. Un docu-fiction, spectacolul trădează cu greu simbolistica afrimiană, însă îi regăsești amprenta. Concentrat asupra tinerilor din acest oraș, story-ul taie în carne vie prin realismul și dramatismul situațiilor. Susținut de trupa de actori brăileni și de colaboratori (majoritatea liceeni), spectacolul are o miză mare și un impact pe măsură.

Dacă vrem să căutăm o „purificare” artistică în sala de teatru, o detașare completă de la cotidian, atunci trebuie neapărat (!) să vedem spectacolul „Aproape” de John Cariani, regia Vlad Cristache, producție a Teatrului Tineretului Piatra Neamț. O Poveste extrem de frumoasă și de sensibilă. Am intrat într-o lume în care orice răutate se înlocuiește cu o glumă bună și cu un sărut. Prospețimea tinerilor actori și bucuria adevărată pe care o emană cuceresc irevocabil publicul. Pe tot parcursul spectacolului, din sală se auzeau suspine și încântare.

De la Craiova, regizorul Andrei Măjeri prezintă spectacolul „Exploziv” de Elise Wilk. Ne reîntâlnim cu adolescenții într-un context nefericit – dar care își are rădăcinile bine înfipte în real. Parcursul unui băiat de la cel mai cuminte și mai silitor elev până la sinucidere – mai mult sau mai puțin înțeleasă de părinți, colegi și profesori. Un spectacol energic și viu, compus din melodii care te ridică de pe scaun. Care potențează întocmai frenezia tinereții. Care arată că în lipsa apropierii de familie, poate dispărea totul în disperare.

the-sunset
Imagine din spectacolul „The Sunset Limited”, regia Andreea și Andrei Grosu, UNTEATRU București

Poate cel mai bun spectacol din Festival afost „The Sunset Limited” de Cormac McCarthy, regia Andreea și Andrei Grosu, producție Unteatru, nominalizat la categoria Cel mai bun spectacol la Gala Premiilor UNITER. Un text provocator, dialog între două personaje despre nevoia umană de Dumnezeu. Despre salvare și pedeapsă, despre credință și ne-credință, despre bine și rău. Despre ceea ce este esențial în viața fiecăruia. Doi mari actori, Șerban Pavlu și Richard Bovnoczki, pur și simplu te cuceresc. Te extrag din tine însuți, înghețând timpul și spațiul. Un spectacol copleșitor, atingând profunzimi ale sufletului și ale gândului asupra cărora e bine să ne oprim din când în când.

Ediția a X-a a Festivalului „Zile și nopți de teatru la Brăila” a fost un succes. Intenția selecționerului de a aduce spectacole bune și foarte bune, în regia și jucate de artiști tineri, și-a găsit argumentele potrivite în evenimentele la care am participat. Un program divers, care nu te-a lăsat să te deconcentrezi sau să uiți vreun moment că e festival. Am întâlnit la Brăila o parte dintre reprezentanții generației de regizori tineri. Prin spectacolele văzute aici am înțeles că lucrurile încep să prindă contur. Ideile lor reformatoare devin tot mai puternice, iar mesajele pe care le transpun pe scenă au un efect de durată. Există speranță și potențial în generația noastră și nimeni nu intenționează să se oprească prea curând. Contează enorm faptul că se creează astfel de contexte, precum festivalul de la Brăila, pentru întâlniri și afirmări ale noilor talente.

În căutarea lui Liliom… la Undercloud

Sursa: http://yorick.ro/in-cautarea-lui-liliom-la-undercloud/

 

liliom 1E Undercloud. Adică acea perioadă de la sfârșitul verii care (re)aduce oamenii la teatru, după care îi lasă să mediteze asupra spectacolelor pe terasa festivalului, la o bere rece.

În a opta zi de festival, la Gabroveni, am văzut „Liliom” de Molnár Ferenc. O piesă despre tenebrele ființei umane. Un titlu pe care l-am tot întâlnit în ultimii ani pe afișele teatrelor. În 2010 a fost realizat de Victor Ioan Frunză la Teatrul Municipal din Miercurea Ciuc, urmându-i montarea din 2014 de la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila a aceluiași director de scenă. În 2015 îl găsim în repertoriul Teatrului Bulandra, în regia lui Andrei Șerban. În ultima stagiune textul a fost montat de László Béres la Teatrul Tamási Áron din Sfântu Gheorghe și de regizoarea Zsuzsánna Kovács, a cărei versiune scenică se joacă la Unteatru.

Vorbim despre „Liliom” de la Unteatru. Un spectacol a cărui miză a fost prea puțin pusă în evidență. Un spectacol cu actori tineri, foarte buni. Ei îl salvează: Ionuț Vișan, Sabrina Iașchevici, Corina Moise, Florina Gleznea, Liviu Pintileasa, Andrei Seușan și Silviu Debu.

Atunci când un spectacol începe în forță, te aștepți să fii surprins pe parcurs. În cazul de față, nu s-a întâmplat… Parcă așteptam mereu să se întâmple ceva – altceva ! –, care să dea un alt ritm acțiunii. Zsuzsánna Kovács își face debutul cu acest spectacol, lucru ce ar putea explica lipsa tensiunii dramatice și a unei suprateme. Regizoarea nu a urmărit spectaculosul și a intuit bine construind atmosfera cât mai simplu. Deși evenimentele se petrec într-un parc de distracții, scenograful Cristian Stănoiu doar amintește de cadrul respectiv prin prezența unor panouri multifuncționale. Sunetul „caruselului” care te bucură este înlocuit cu o liniște apăsătoare, aproape sufocantă. Amintind de „Apă pentru elefanți”, romanul scris de Sara Gruen și ecranizat de Francis Lawrence în 2011, spectacolul „Liliom” aduce o poveste tragică în locul destinat eternei copilării. Zsuzsánna Kovács a reușit să creeze atmosfera potrivită. Accentul cade pe nenorocirea protagoniștilor, reliefată și mai mult de ideea circului. De fapt, coloritul panourilor și machiajul personajului Doamna Muskát conchid asupra tentei grotești a spectacolului. Totuși, efectul își pierde din forță din cauza scenelor neterminate, ușor confuze.

liliom3Spectacolul de la Unteatru este despre iubire. Cu toate că acțiunea se ramifică, dezvoltându-se pe mai multe planuri, regizoarea Zsuzsánna Kovács exploatează relațiile inter-umane. Liliom – Julika – Doamna Muskát și Mari – Hugó sunt cuplurile în interiorul cărora dragostea se manifestă în atâtea moduri. Julika îi știrbește autoritatea și masculinitatea lui Liliom. Fără să își dea seama. El este prea slab pentru a învăța să muncească și a-și găsi un rost pe lume, iar ea îl iubește prea mult și se sacrifică pe sine. Și Doamna Muskát îl domină pe Liliom; prin puterea banului. Singura izbucnire pe care o are este alimentată de gândul că va avea un copil. Determinarea de a face rost de bani pe (aceleași) căi tâlhărești îl va împinge la sinucidere. Mari și Hugó sunt exemplul soților „ideali”. În cazul lor, parvenirea înlocuiește comunicarea și presupusa iubire se dizolvă în material.

Despre Liliom – bărbatul care aparent cucerește toate femeile – doar se vorbește la începutul piesei. Și pare că renumele său nu este justificat. Faptele lui rămân doar povestite, el nu își demonstrează niciodată bărbăția. Jocul lui Ionuț Vișan se concentrează foarte mult pe planul interior; personajul său simte mult, dar nu știe să exprime. Nu știe să „traducă” propriile simțiri și (poate) nici măcar nu se chinuie. În esență el e un bărbat mediocru, care se teme de eșec, dar e incapabil să găsească o rezolvare pentru problemele sale. Personaj extrem de ofertant, Liliom poate fi abordat din diverse perspective. Ionuț Vișan alege să îl interiorizeze. Cum acțiunile sale violente nu se manifestă pe scenă, ci doar sunt amintite, spectatorul nu reușește în niciun moment să îl descopere cu adevărat. Ceea ce lasă actorul să se vadă este un tumult permanent, dublat de o atitudine feroce. Și asta poate spune foarte mult. Cu puțin șarm și o oarecare grosolănie tinerească (cerută de personaj), actorul se transformă cu ușurință, deloc forțat, în omul plin de angoase, pentru care viața nu prezintă niciun interes. Liliom este prea laș, prea molcom, prea fricos să facă orice și să recunoască că o iubește pe Julika. Nu vrea sau nu poate să se schimbe, nici măcar în al douăsprezecelea ceas. Preferă purgatoriul în locul unei singure fapte bune.

Sabrina Iașchevici este Julika. Cu un joc firesc și natural, actrița devine nucleul întregii povești. Drama devine a ei și mai puțin a lui Liliom. Pentru că el se resemnează și acceptă poziția damnatului. Dar femeia care a știut de cine s-a îndrăgostit încă din prima clipă continuă să creadă în el. Sabrina Iașchevici își păstrează candoarea vocii și a privirii de la început până la final. Cu toate că lumina din ochii personajului se stinge odată cu apariția neînțelegerilor dintre ea și Liliom. Femeia martir, femeia pură. Pe Sabrina am simțit-o prezentă în scenă în permanență. Chiar și fără să spună nimic, implicarea ei a menținut conflictul viu.

liliom1Florina Gleznea face magie în scenă cu personajul Doamna Muskát. De un cabotinism susținut impecabil, personajul ei apropie și confundă lumea bâlciului cu realitatea. Doamna Muskát îl ține pe Liliom ancorat în lumea deșertăciunii și a mediocrității. Dar care i-ar asigura un trai mai bun. Tot din sfera actorilor cameleonici face parte și Liviu Pintileasa. Mai întâi Comisarul de poliție, apoi Fotograful (Doamna Hollunder), el își creează personajele cu grijă. Fiecare are propria individualitate și se distinge. Scurtele apariții ale Fotografului condimentează desfășurarea liniară a evenimentelor. Acestea provoacă o doză serioasă de râs, de care publicul are nevoie pentru a rămâne concentrat în poveste. Ficsur în interpretarea lui Silviu Debu se definește cu greu. Personaj plat, el ar trebui să fie cel care produce declicul în decizia lui Liliom de a săvârși crima. Silviu Debu nu este suficient de puternic în scenă.

Mari, prietena Julikăi, are un rol important. Corina Moise își introduce personajul spectatorilor cu iscusință. Parcă zvâcnind viața înăuntrul său, Mari vine în opoziția Julikăi. Femeia sinceră, determinată, entuziasmată, zvăpăiată, care știe ce vrea. Până la finalul spectacolului, se observă o transformare și în cazul ei. Hugó, soțul său, se compune din idealism fals și siguranță financiară. Andrei Seușan trece de la Detectivul Berkovici la Hugó, bărbatul șters, dar care îi poate oferi un viitor lui Mari. Diferența de temperament este izbitoare în cazul lui Andrei Seușan.

Întrebarea care m-a urmărit după spectacol este „despre ce vorbește, de fapt, Liliom ?”. Cu o poveste ușor de înțeles, spectacolului îi lipsește o miză. Deducând că problematica principală se rezumă la sentimentul iubirii, simți că ceva lipsește. Actoria asumată vine în ajutorul viziunii scenice destul de neclare. Astfel că la final actorii merită aplauze, dar spectacolul primește doar încurajări, spre o evoluție cât mai rapidă.

Unteatru

„Liliom” de Molnár Ferenc

Cu:
Ionuț Vișan
Sabrina Iașchevici
Corina Moise
Florina Gleznea
Liviu Pintileasa
Andrei Seușan
Silviu Debu

Scenografia: Cristian Stănoiu

Regia: Kovács Zsuzsánna